Noiembrie

într-o zi mult prea caldă de toamnă
ai venit tu, noiembrie, alinare pentru inima mea nebună,
să-mi asculți zbuciumul disperat al tăcerii ce nu poate fi ințeles de nimeni.
mi-ai adus mii de frunze rătăcite ce foșnesc sub pașii mei greoi,
iar eu mă întristez la fiecare sunet trist și obosit,
căci, la fel ca și ele, și eu sunt la fel de ofilită.
acum sunt acoperită în întregime de frunze,
iar inima mea e protejată de cântecul surd al acestor frânturi de culoare
ce au fost cândva învelișul protector al vechiului stejar.
nici vântul nu mă lasă și-mi intră pe sub piele,
inghețându-mi sângele vâscos din vene,
iar timpul nu mă iartă și mă pedepsește,
și-mi fură secunde, minute, ore.
toamnă e afară, toamnă e și în mine,
toamnă dulce-amăruie ce plânge cu mine.