Furat de cer

Ceru-și întinde aripa către solul celor goi,
Cuprinzând întreg terenul, printre care și pe noi.
O atingere brutală a falsului infinit,
A cărui imensitate acoperă totu-n argint.

Argint pur, argint curat, stropii de argint ne înghit,
Însă noi nu îl lăsăm. Ne luptăm. Dar ne-a orbit...
Ne-a orbit cu ai săi picuri de minciună și trădare
Iar noi, slabi, parc-am cedat. N-am mai luptat. Le-am dat crezare.

Am privit înspre nimic și-am văzut acolo tot.
Acum suntem tu și eu. Efemerul "noi" e mort.
Cerul, sfidător si rece, ne-a mai luat câte ceva.
Însă de ce acum totul? De ce eu? De ce nu ea?