lapte cu amintiri

îmi place la mine că am lucruri pe care le urăsc la mine,
și-mi mai place că pot să-mi opresc mintea când simt c-o ia pe câmpii.
mă amuză cum uneori scriu compuneri bune în sub două ore,
și nu pricep cum alteori sun de parcă n-am citit o carte în viața mea.
mă bucur când îmi amintesc de copilărie și de varianta mea de-atunci,
și-aș vrea, ca măcar pentru un minut, să trăiesc încă o dimineață la șase ani:
să mă trezesc în așternuturile parfumate , sub privirea caldă a mamei,
să privesc pomii înfloriți, înfrunziți, îngălbeniți, înzăpeziți cu nasul lipit de fereastră,
apoi să-mi mănânc laptele cu cereale în timp ce ma uit la desene,
și să n-am nicio grijă.
bine, poate una singură:
"doamne, să nu vărs laptele în pat, să nu-l vărs, te rog să nu-l vărs!"
ups!
l-am vărsat...
dar nu-i problemă,
vine mama acum și are grijă de toate,
și-n timp ce ea schimbă cearșafurile,
eu îmi pieptăn părul încă blond,
și mă pregătesc de grădiniță
"azi o sa fac cel mai frumos desen" , gândesc.