pavajul de pe lipscani

n-am să uit vreodată cum m-ai luat
în pumn şi m-ai zdrobit
de la depărtare
ca pe-o gărgăriță fără pete
             un exemplar nereuşit
când ecranul telefonului meu
s-a luminat şi s-a umplut de tine
"comand o cafea lungă doar pentru a-ți putea spune
că te urăsc din spumă până-n zaț."
un cumul de pixeli m-a străpuns
din părți opuse
m-a năpădit de emoție
şi m-a secat de vlagă
concomitent
urma să ne întâlnim la cafenea

totul a decurs precum nu am sperat
tu mă-ntrebai a cui aureolă cred eu că
o să ne lumineze când soarele va muri
iar eu aveam un nod în vârful limbii
în care împingeam zadarnic cu dinții
mă priveai buimac în timp ce loveam
zăbrelele propriei mele cărni
voiam să evadez să-ți povestesc
ce cărți am mai pătat cu lacrimi
şi că tu eşti cauza lacrimilor
dar n-am putut

am ajuns să zac în ceaşca mea
râvnind căldura papilelor gustative
precum un ceai rafinat
cu care un bătrân englez plictisit
îşi înghite pastilele
mă renegi, mi amor

în scrâştetul şi-n focul lor de fier
până şi arcurile patului se țin de mână
cât timp ai să mă mai laşi
să sărut singură pavajul
de pe lipscani?

mă simt nelalocul meu
oamenii se-ntind de fericire de dor de jind
iar eu stau chircită pe patul lui procust