Poveste cu Prâslea

o pereche de genunchi ating o pereche de mâini.
între marginile de pânză s-au adăpostit timpi cât sâmburii de prune
câte puțin din izvoarele primăvăratice zbanghii
s-au așezat între spinări
obiecte inutilizabile cocoloașe degete deșurubate
(între pereții plămânilor-
o liniște rău prevestitoare)

ascult cu frică și băgare de seamă
primele tramvaie din zi alunecând la vale
îmi înfășor gleznele de tăblia patului
cu un etaj mai sus nuntașii își freacă degetele de sticlă
cu un etaj mai jos curelele se desprind de piele
despicând pernele parașutând pereții
la căpătâiul celor beți luminează întotdeauna chipul unei mame
o cruciuliță roșie pentru zilele sfinte din calendar


peste săptămâni voi scârțâi ca un compromis
(zgomotul unei perechi de sâni freatici pocnind ca merele lui Prâslea pe tipsie)


ai milă de timpul meu cel mult de anii mei cei
cât un pumn de sâmburi în praf
că vom ajunge umbre pe o șosea în despicătura muntelui
ne vom uita unul la celălalt ca doi prieteni vechi
udați de aceeași picătură de ploaie