Umanitate

Pășim ingrat pe cioburi de speranțe
Uităm că viața n-a fost scrisă așa
Trăim prin mii de ignoranțe
Si noi de noi ne-am detașa.

Calcăm în picioare cu privirea,
Cu zâmbet fals, și sfidători
În bani căutăm nemurirea
Dar suntem doar râu- curgători.

Aș da un sens din viața mea
Umanului ce a pierit
Și prin lacrimi aș observa
Că și sensul meu e greșit.

Cum vreți voi oare noi să creștem
Din rădăcină otrăvită
Când sămânța din care ne naștem
De zeci de ani e nărăvită?

Căci tu, adult în toată firea
Ai ținut parte la dezastru
Și acum tu îți îndrepți privirea
Privești spre noi ca în spre astru.