Un strop, dintr-o mie de înfățișări!

Furtuna ce mistuie , totul în jurul său,
Începe încet,încet să-și găsească fitilul.
În cel mai adânc , colț al dimensiuni,
Acolo până și aerul este muzică.

Un sunet adânc , a trezit fiara ,
Nu era nevoie de asta , ea era deja suferindă.
Ochii săi ciocolatii erau atât de blânzi,
Dar privirea monstruos de rănită.

Cu cel mai curat zâmbet , posibil,
Suferea de singurătate , era un mic trandafiraș,
Ofilit, pe interior , de ”căldură” și năpastă.
Însă avea rădăcinii care îl susțineau,
Oferindu-i echilibru și tărie.

Deschizând poarta speranței,
Am găsit mai multe visuri.
Printre care și un lacăt,
Repetat, închis de lacrimii...

Frustrări și clipe:
De agonie și extaz,
Iubire și necaz.