Detaşare

Am fost mereu geamăna sufletului tău.
Când ai căzut tu, am căzut şi eu.
Dar într-o zi ploioasă cum e azi
Am sărit şi am zărit în exterior,
Am văzut lumea cum e ea,
Am simțit un fior ce mă trăgea înapoi în mâinile tale,
Dar atunci mi-au crescut aripi
Şi, fără să realizez cum, m-am înălțat, am crescut.
Am plecat.
Am traversat Universul, am vizitat Calea Lactee
Şi am uitat de tine.
Nu mai simțeam timp, spațiu, nici oameni
Şi deşi era frumos, fiorul singurătății mă tot apăsa.
Aşa că m-am întors.
Am ajuns într-un loc vechi, uitat,
Şi am simțit că-mi amintesc.
...
Te-am văzut pe tine, suflet gol, ucis de soartă
Şi am înțeles destinul.