Raiul e-n altă parte

Acolo unde două râuri își varsă apele
Unde verdeața îți gâdilă tegumentul tălpilor și pătrunde în tine prin derm și hipoderm și-ți ajunge, prin sânge, drept în inimă...
Verdeața îți înfășoară inima cum înfășoară funia gâtul lui Iuda și cresc muguri în fiecare colț de suflet și tot sufletul tău devine loc cu verdeață

Dar ce ne facem dacă apele râurilor seacă și locul cu verdeață devine ruină și durere și sălaș al bombelor? Dacă verdeața ajunge praf de pușcă și sânge închegat amestecat cu lacrimi? Dacă râurile ajung să poarte cadavre pe valurile lor?

Inima noastră este ștrangulată de fiorul morții.
De unde să mai iei verdeață dacă nu a mai rămas decât praful de pușcă?
Vom căuta în inima noastră un mugur mic, ofilit, rămas acolo din timpuri străvechi. Și el va înflori, și va naște verdeață, care va trece prin sânge, prin hipoderm și derm și va ajunge să învăluie pământul însângerat.

Brisbane sau paradisul pe care nu-l vom găsi niciodată
Împărăția este înăuntrul vostru.