Copilă

Cum oare, copilă? Cum oare ai în minte amalgam de gânduri, pe foaie mii de rânduri și pe gură scoți frânturi de propoziții.
Cum de ești coerenta în acțiuni și privești lumea în diviziuni și-mparți ce-i bine de ce-i rău?
Cum oare ai ochii limpezi încă, iar inima ți-o lași să plângă și de-afară te vezi zâmbind?
Cum oare-ai trecut peste sau cum oare n-ai trecut, sau, cum oare în trecut din orice ochii-ți izbutind?
Cum oare cu inima frântă și cu ochii plini și goi îi ții pe toți în picioare și-mparți soare în loc de ploi?
Sau cum de sufletul te lasă să te-arunci în a ta vâscoasă piscină de minciuni? Cum oare poți copilă, să suferi atât de tare,
dar totuși să faci minuni?