Pentru Eminescu

Te-ai întrupat din vântul ce doinește
Plimbându-se prin codrii verzi de brad,
Din teiul sfânt, atunci când înflorește,
Din lacrimi de iubire ce cu jale cad.

Tată îți este Soarele Jăratec,
“Regina nopții”, Luna, mamă-ți este,
Născut să fii Luceafăr singuratic
Viața ți-a fost o tragică poveste.

Te plânge “Lacul codrilor albastru”
Și valurile mării te jelesc;
Pe cerul nopții strălucești ca Astru
Și te iubește tot ce-i românesc.

Astăzi trăiești în fiecare floare
Și amintirea ta e încă vie,
Tu ești emoție, vers și culoare,
Miracol, cântec, rimă, poezie.