rătăcesc printre propriile-mi
plăsmuiri absurde ale minții
într-un dans derizoriu
pe o melodie nedeslușită
ce răzbate puternic
printre mirajele fragile
ce mi se înfățișează
dinaintea ochilor
precum un amalgam
plin de nonsensuri
și concepte utopice
îmi simt ființa
cum mi se curmă
particulă cu particulă
și cum accede spre absolut
îmi simt gândurile
cum mi se degradează încet
și se transformă
în mici bucăți de delir
cu efect halucinogen
îmi simt sufletul
arzând mocnit
în nuanțe sângerii
de amurg de vară
și mă încumet să aștept
și aștept...
într-o agonie deșartă
într-o clipă de supliciu
într-o veșnicie iluzorie |