Rochia neagră

Azi port o rochie neagră,
Rochie sub care se ascund kilometri și kilometri de jale,
Jale cu lacrimi de sânge,
când fructul interzis al gândirii se coace încet
sub soarele palid de pe cerul cenușiu.
Iar când marele semn de întrebare devine o virgulă...
Mă trezesc !
Și trebuie să respir ceea ce odată numeam "aer",
Iar acum simt doar cum mă înec cu el.
Aș vrea atunci să simt cum valurile îmi învelesc trupul
Și pelicula subțire a vieții îmi mângâie tenul.
Să simt Cosmosul cum îmi alină sufletul plin de cicatrici.
Astăzi, pe sub aceasta rochie neagră,
simt doar cum o gaură neagră mă absoarbe.