Amprente ale tale

                        

Prin ceața cea groasă,
Cu pasu-apăsat,
Merg și gândesc la tine,
Căci nu te-am uitat.

Aud proprii-mi pași,
Respir propriu-mi suflu,
Oftez, și aștept,
Să-mi treacă nădufu.

Ai fost propriu-mi demon;
Din sute de îngeri,
Din sute de aripi.
Am preferat doar plângeri.

Am dat uitării Raiul.
M-ai condus în Infern,
Căci doar acolo puteam
Fi cu tine, etern...

M-am adaptat rapid:
Am uitat umilirea,
Am îndurat totul,
Pentru a-ți cunoaște iubirea.

Deși era întuneric,
Eu vedeam color.
Deși eram sub pământ,
Eu simțeam că zbor.

Fiecare cuvânt,
Fiecare în parte,
Mă făcea mereu
Să uit de realitate.

Totul și toate cele bune
Ca vântul s-au dus.
Fără altceva,
Fără nimic în plus...

Dar, și-acum mi-aș da
Și viața, nu glumes,
Doar să mai primesc, o dată,
Un simplu,, Te iubesc! "

Căci sunt secată
Și știu că nu-ți convine,
Dar vreau aceste cuvinte
Să vină de la tine.