Magie

Ce? Cine? Unde? Când? Cum? Ia o pauză.
Magia n-are farmec de explici cum funcționează.

Amestec cărțile. Te întrebi de ce.
Sunt amestecate. Te întrebi oare?
O ghicesc fix pe a ta. Te întrebi cum se poate.
îți răspund eu: de-aia, poate, cu talent.

Crezi că știu răspunsul? Nu știu de ce ți se pare;
Nu-l știu eu exact dar știu că nu-i în întrebare.

De pui o întrebare o să stai în întrebare
Dar de nu te oprești - o să rămâi între bare.

Și cum cărțile din pachet stau frumos și aranjat.
Atenția publicului eu am câștigat.
Pun mâna pe microfon, scot ceva din buzunar
Și spun: Pentru următorul truc vreau un voluntar!

Stau puțin pe gânduri, fac cumva o schemă, a da:
Voi arunca o minge; cine o prinde urcă pe scenă.
Și cum zboară mingea spre o persoană arată:
Este prinsă, de pe scaun vine-o prea frumoasă fată.

Urcă pe scena, pun iar mâna pe microfon:
Mare dezvăluire, zic, am fost învățător:
Scot din buzunar o foaie, o ia voluntara mea
Și-o provoc acum pe loc: analizează-mi poezia.

Înainte să continui se trezește-unu din sală:
"Tu ai fost învățător, nu profesor de română!”
Prin audiența șoapte, zvonuri: "ăsta n-are carte".
Crezi că dacă nu-s profesor nu știu să predau de toate?

Revenind la a mea fată se blochează, nu prea știe.
Și-mi adresează o-ntrebare: "De ce se scrie poezie?
N-am înțeles niciodată, care-i rostul, nu-i corect!
De ce te legeni printre sensuri când poți să o spui direct?
Nu se poate să facem și noi ceva util la școală?
Cum să-nveți atâtea porcării, vreau in altă țară!"

N-am tratat-o diferit, i-am zis ce ți-am zis și ție:
De-aia, poate, cu talent.

De șolduri am luat-o,
Discuția-m încheiat.
Am privit-o-n ochi, am sărutat-o,
Ăsta-i trucul adevărat.

Nu e magie, e vrajeală!

A rămas mută.

Și de-acum încolo sper că o să știi
Nu trebuie să-nțelegi poezia ca s-o scrii;
Nu trebuie să-nțelegi magia pentru-a amuți;
Nu trebuie să-nțelegi iubirea pentru a iubi.

Ai nevoie doar de puțină vrăjeală.