nașterea trupului e apocalipsa sufletului

într un moment ai putere,
fragilitatea lumii e în mâinile tale
visezi constelațiile care sunt atât de aproape
încât le poți atinge.
pielea ta e străină
se transformă
și devine o continuare a corpului celuilalt
se îmbină perfect ca o piesă lipsă
unde vântul pătrunde pe fereastră
o izbește
colțurile geamului se sărută de perete
se nasc crăpături care își spun declaratii de dragoste.
sunt doar găuri ce au nevoie de o minciună să le acopere.
e greșit.
doar pentru că fiecărui organ al tău îi e foame,
nu îl hrănești
pentru că am ajunge canibali
care consumă visuri și speranțe,
când povestea noastră e individuală.
ai nevoie de ei?
sau singurătatea te aduce în pragul disperării
încât din celulele tale solitare
faci un curcubeu
și umpli fiecare culoare
pentru că nu te poți abține.
o singură nuanță ți se pare ștearsă.
ai nevoie de un tablou.
așa că te apuci să devorezi sufletele
care îți golesc paharul
pentru că fiecare respirație a ta nu mai este liberă.
ești captiv.
din momentul în care le ai dat drumul lor
îți ajung până în gât și ai vrea să le dai afară.
dar NU POȚI.
pentru că nimic din tine nu are sens:
cuvintele
nașterea
atingerea
ceilalți
sunt acolo
și tu ești aici
sau ești de fapt?
îți pui noduri în șireturi ca să nu te împiedici și să cazi,
dar căderea va fi mereu acolo.
îți suflă în ceafă.
cazi în brațele ei.
cazi într o privire unde ai fi prins pentru eternitate.
dar tu vrei să amâni căderea.
tu vrei să pui capăt suferinței.
tu vrei să nu mai fie moarte și să manipulezi trăirea.
când tu,
prin definiția ta,
ești singur.
nimic din tine nu te așteaptă
și nimic din ei nu îți oferă.
te doare stomacul de dor
și crezi că e iubire.
verși lacrimi și zici că sufletul te doare.
crezi că tot trupul tău moare
în absență
în ignoranță
în coșmar
când peste 100 de zile totul e uitat de către inima ta,
pe care nici măcar nu o poți atinge.
și tot ce ai este invizibil.
îl crezi real.
când tu vomiți sentimente,
devii dependent de speranță,
drogul tău e viitorul.
când singurul lucru pe care îl știm cu certitudine:
singurul lucru pe care îl avem în comun
Tu
și
Eu
e că inima noastră pulsează sânge
iar într o zi o să se oprească.
nici tu nu îți aduci aminte de tine.
în fiecare secundă te metamorfozezi
până te oprești
și devii una cu infinitul.