Lunetistul

Lunetist - poem al inimii mele,
Te-aș memora ca pe un vis.
Singuratic, dar ferit de rele,
Te-aș fredona până-n abis.

Că ești păcatul vieții mele,
Ce l-aș făgădui mereu,
Îmi ești sângele din vene,
Fără de care n-aș mai fi eu.

Și-mi ilustrezi cerul cu stele,
Și mă îmbeți cu aroma ta,
Mă faci să mă cert cu ele,
Și să mă lupt pentru iubirea ta.

Și nu-i corect să te iubesc,
Atât de mult, cu-atâta răbdare,
Și e prostesc să-ți mulțumesc,
Că m-ai făcut să-ndur atâta așteptare...

Dar nu pot să mă împotrivesc,
Când sufletul strigă-n disperare:
"Iubește-l ca pe un zeu ceresc,
E lunetist - omul ce nu dispare..."