Despre timp și suflet

E toamnă...
,,-Natura moare!”
Îmi spun ei.
,,-Ea nu moare!”
Îi contrazic eu
,,-Natura hibernează,
Se afundă în sine,
După ce o vară,
Și o primăvară
A înveselit
Tot omul trist.
Toamna se strânge
Și iarna adoarme,
Ca un suflet rătăcit,
Ce se caută în sine
Acasă.
Trece
Printr-o ploaie care
Face lacrimi din sânge,
Și le desface
Într-un curcubeu
Timpul vieţii se roteşte
În oglinda anotimpurilor.
După o vreme,
Adoarme ghemuit
Ca să viseze
Transparenţa curcubeului.”