Dor

Și, mi-am răsturnat gândurile, le-am așezat în tihnă,
dând peste ale tale litere ce-mi stăteau
pe noptiera din subconștient.
Dar oare, acea veioză ce se aprindea la zâmbetul tău,
încă mai filează-n colțul discrepantei dintre ură și plăcere?
Îți iubesc sufletul, dar parcă mă mint,
îmi mint fiecare celula din al meu creier,
păcălindu-l în fiecare dimineață, zâmbindu-i timid.
Doar al tău suflet ce a putut reda acea respirație târzie
a unui puști, ce începea sa mocneasca a ură
și neplăcere din a ta persoană...
Te voi aștepta într-un cândva,
să-ți pot reda acel paragraf sublim,
trecându-mi noaptea pe numele tău,
șoptind-ti doar literele ce vor arde printre ale tale pupile,
alături de acea țigară, pe care ți-ai lăsat rujul,
îmbrăcând - o in aroma buzelor tale...