Statuia

În lispa frigului care să-i înfioare pe necredincioși
Dreapta statuie e vandalizată ziua-n amiaza mare:

Trofeul lor cel veritabil, pielea e revendicată prima.
Mușchii, devascularizați, se atrofiază în forme vulgare,
Iar bazinul, din lipsă de organe, secătuiește-n gol.

Ecoul bătăilor ținute în cutie se pierde-n gălăgia de afară,
Pe când imaginația, zguduită și confuză, zboară-n văzduh,
Lăsând edificiul să se năruie sub propriul monopol.

Semnătura dispare, dispare și umbra din amintirea trecătorilor.
Pământul primește călduros scheletul încovoiat, îngropându-l sub privirile tuturor.