dedicație tuturor fetelor pe care le-am iubit dar n-am avut tupeul să le-o spun și m-au uitat e ok

v-am condus acasă noapte de noapte
spre propriul vostru spațiu de siguranță
pe deasupra bălților de pe asfalt
ce desfigurează lumina stâlpilor de iluminat
la scara blocului nu am așteptat nimic la schimb
nimic mai mult decât o îmbrățișare fără nevoie de salut sau rămas bun
ca o cerere de follow pe insta

bera fratele maverick korbu luci fac schimb de personalități
și scripturi între ei în secret
atât de discret încât nici eu nu-i pot prinde
și ați zis că m-am schimbat
eu v-am răspuns care dintre noi
gândirea lui korbu și bera la stagiul de infant
cu sechele de siamezi se observă cel mai bine
în grupurile de oameni mult prea mari
să le cuprinzi într-o singură îmbrățișare

luci tremură în colț bolborosind
cică orașul ăsta o să ne înghită
ca un nisip mișcător ne va înghesui
pe noi nebunii lui într-o garsonieră
acolo să așteptăm vindecarea reciprocă
să ne mângâie frunțile
să ne înmoaie șosetele în oțet
să ne spună că totul va fi bine

fratele maverick îi spune lui korbu că
demența se refugiază în cinism
lui luci că demența e așteptarea
prognozei zilnice a pseudo-apocalipsei
mie că demența e să încerci același lucru
la nesfârșit așteptând un rezultat diferit

rămân doar cu speranța că
ne vom regăsi de fiecare dată
în aceleași bălți
de pe asfalt
sub lumina stâlpilor
ce reușesc mereu
să ne ascundă de ochii lumii
să ne acopere gesturile
să ne ofere o cameră de panică
un univers paralel dedicat nouă
pentru siguranța noastră și numai a noastră