Voi scrie câteva cuvinte despre visul meu.

Urc pe o potecă, e soare în juru-mi,
Sunt singură, dar mă simt în siguranță.
O tavă cu eclere îmi intrigă atenția,
E pe masă.
Focul din mica cabană de pe vârful dealului îmi aprinde inima. E cald.
E răcoare afară, dar e cald,e bine.
Îmi iau eclerul în mână și încep să caut o pătură.
O iau pe cea cu carouri grena. E pufoasă.
Sfârșesc prin a-mi mânca savurosul ecler de ciocolată.

Intru în pădure. E noapte, dar totul e luminat.
Nu am idee de ce...
Îmi aștern pătura pe pământul cald și mă așez.
Stau câteva momente cuprinsă de un sentiment de frică,
Dar îmi ridic privirea și le văd. Motivul pentru care aș sta în frig, chiar dacă aș face veșnica amigdalită.
Dumnezeule, sunt milioane! Și toate strălucesc...
Ridic castronul cu cireșe și încep să mănânc cu atenție
Îmi pun perna gri sub cap și mă fac una cu ele.

Nu pot să adorm, încă încerc să le unesc, să le fac forme
Sunt doar un copil.
Am descoperit un câine care fuge după Cheia Sol,
Am zâmbit. Încă zâmbesc..
Vad luna și îmi amintesc. Iau notițele și scriu o poezie, cu sunetul de pian răsunând în ecou.
Stau pe un deal și scriu poezii,
Mă simt minunat.

Mă întorc în cabană, văd în fața ușii o vrabie,
Trasez în mintea mea o serie de tehnici prin care să mă împrietenesc cu ea. Funcționează, mai ales când îi oferi cireșe.
Intru și mai pun niște lemne pe foc. Îmi spun că sunt o gospodină desăvârșită și mai iau un ecler.
Dau drumul la muzică și îmi revărs sentimentele prin versuri. Îmi spun că probabil am alungat jumătate de pădure, dar e în regulă probabil...
*de vreme ce nu a venit vreun domn urs să îmi ceară socoteală*

Plâng, râd, plâng, râd și iar râd.
Îmi prind părul într-un messy bun și prepar o plăcintă cu căpșuni.
Toată atmosfera din "Alba ca Zăpada" era în mica mea cabană.
Simțeam cum mirosul care venea din cuptor ademenea mici suflete. Eram fericită, dar nu înțeleg de ce..
Pentru o clipă, mi-am reamintit de viața mea.
Am oftat lung. Dar mi-am revenit.
Visul nu conține suferință, lăsăm tristețea pentru realitate.
Plăcita, ca prin minune, nu s-a ars. Se pare că știu să gătesc. Ura.
Am luat un cearșaf și l-am atârnat de cei doi copaci din fața cabanei,
Am găsit din întâmplare un videoproiector în dulapul din stânga și mi-am îndeplinit visul din vis.
Stăteam pe pătura grena, era noapte, era oarecum lumină în juru-mi,
Iar eu mâncăm plăcinta în timp ce mă uitam la "Frumoasa și Bestia", în condițiile mele destul de improvizate..
A fost... Minunat. Epic. Romantic.
Trebuie să recunosc că mi-am amintit de el...
I-am simțit prezența și dorul în același timp.
Am vrut să mă trezesc doar pentru el,
Dar nu am făcut-o.
Mi-am zis că trebuie să petrec puțin timp cu mine în sfârșit,
Cu mine și cu cele 9999 de stări de spirit,
Cu mine și cu o serie de idei trăsnite,
Cu mine și cu o groază de lucruri neprevazute..
Și am rămas în vis. Și de data asta mâncam pepene