Insomnie cu miros de iasomie

Am mușcat din miezul lunii
Și am simțit mireasma nopții
Împietrit de a ei esență
Ce provoacă dependență

Cerul senin, e plin de stele
Nuanța a multiple vânătăi
Pe alocuri negru ca abisul
Proiectat de Dumnezeu în ochii tăi.

Tu și noaptea, două muze
Liniștea provoacă în mine un război
Confuz, conștiința începe să mă acuze
Că arunc în mine singur cu noroi.

Regretele își spun cuvântul
Mi se citesc pe față
Se pare că ai plecat și tu în zori
Departe, fiindcă-i dimineață.