În haine străine

Am luat tricoul tău l-am rupt cu mișcări lungi și bruște
cu o agerime animalică mâinile mele au mâncat de vii cusăturile
cu negrele și noile cârpe mi-am imaginat
că învelesc
singurul plămân al Papei

foarte moale cu textura poroasă de culoarea rozelor
un deget rătăcit la câțiva centimetri distanță
încă șoptește. Umbra soldățelului de plastic
păzind intrarea către temniță
te întrebi ce fac îngerii noștri pe ultimele
locuri la teatru ne cuprindem în brațe cât mai
strâns sexualitatea dispare

aplecați peste chiuvetă
vomită
își pierd sensul
sub ocrotirea acestui organ ca un glob de disco
stins
îl trântești într-un tomberon oarecare
lângă îngerașii ghemuiți cu stomăcelele deranjate

treci prin preajmă îi auzi volumul crescând și micșorându-se

un soi de putrefacție aruncată în grabă
resturi menajere brățări ale prieteniei conflictul
bunătatea de pe chipul Papei care vine ne vizitează și nu știe
că în afară de micile mostre de ADN desprinse firesc
calmul ridurilor
un subconștient instabil
i-a furat respirația

mi-am imaginat că învelesc singurul plămân al Papei
în tricoul tău ce folos
cusăturile n-au încercat să se repare