magnum opus

credeați că ați scăpat de mine
v-ați cam înșelat
sunt ca mucegaiul de pe colțul cărții de tarot
privesc păsările ce-și cântă suflarea c-un bocet
strămutat de eră
țurțurii cad, tencuiala curge printre străzile înguste
pasul meu aleargă
încotro? vila reginei
să-mi semnez actul de abdicare; pun punct.
în acest fel nu mai pot continua

tu mă iubești puțin
pentru că așa e la vârsta asta
mă ții ca pe un bibelou, să te-ncânt
să-ți încânt din nou privirea când mă vezi
și când pleci, să mă uiți pe raftul umed,
mă lași prăfuit

și știu.
dar atunci când voi cădea de pe raft
când mă voi sparge în
15 bucăți a câte cincisprezece-
le vei aduna pe toate ca să le lipești înapoi,
să imiți creația
sau le vei mătura
ca pe oricare altă mizerie
și le vei arunca în gaură,
să nu mă mai vezi?

dar sper ca atunci când se va întâmpla,
eu să fi plecat de mult