Când te privesc

Și ai apărut,
de lângă umbra soarelui, lăsând ca totul
să se întrevadă printre gratiile
fasciculelor ce-ți conturau tenul,
creionându-ți ușor pe obrazul drept,
doar urmele trecutului, alături de un grup de coșuri.
Și ai mai scris din nou, de parcă
un fior rece te îmbrățișa
pe acel peron cald.
Dar o voce stătea timidă pe sub vitrina
ce oglindea ochii căprui,
la fel ca un apus de soare stins de aripi...
Ploaie, în toiul verii...
si s-au certat tunetele de plăcerea ta,
de parcă urma un drum spre nicăieri;
și au început să plângă norii, să suspine-n cer,
dar eu numai cu îmbrățișarea ta am rămas,
alături de acel suvenir dăruit..
Te sărut pe obraz, îndreptându-mă înapoi în grota monotonă
din care lua naștere fiecare zi din viața mea
și poate într-o buna zi te voi face să-mi zâmbești sincer...
Doar un sărut pe obraz, lăsat parcă pe pervazul
dintre a ta fericire și al tău suspin,
plecate, ținându-se de mână,
printre lacrimile ce se înșirau pe trotuarul pe care pășeai...
Te iau de mână, visător și plin de multe gânduri,
iar tu, la fel de veselă cum te știam cândva...