trandafirii,
își ascund melancolia
sub țepii ascuțiți,
dar moi.
mai are sens?
dacă tot ce se vede
e roșeața petalelor vii
și postura dreaptă,
propagată-n vid.
ploaia privește confuză
o păpădie mică,
într-o lumină difuză.
unde a dispărut
galbenul ei colorit,
care aducea cu el
speranța din vis?
sau măcar puful acela
enervant de ușor
sugerând mereu
că e-n continuu zbor.
s-a dus,
spuse păpădia obosită.
s-a dus odată cu țepii trandafirilor
care cădeau, unul câte unul
până a mai rămas un trunchi gol
pe dinăuntru. |
|