A fost o vreme când
Mă camuflam în haosul vicios,
De teamă să dau piept cu realitatea.
Poate mi-ar fi plăcut ceva real,
Însă background-ul de turmă
Îmi luase mințile de copil naiv;
Credeam că e mai puternic
Decât mine.
Și eram amândoi împotriva
Celor care ne voiau binele.
Ne țineam mâinile la ochi;
La la la ca zgomot să ignorăm,
Dar puteam să fredonăm
Piesa noastră preferată,
Să uităm că suntem triști
Pentru o secundă
Și că nimeni nu te învață
Cum să trăiești;
Altfel, care ar mai fi farmecul?
Am uita vag că suntem tineri
Și nu știm.
Mai e valabilă scuza asta ?
Poate nu.
Măcar ne avem unul pe altul,
Însă pentru cât timp ?
Nu-mi răspunde.
Suntem tineri și nu știm. |
|