Cioburile unei Eve
Mi-am pus de curând o dorință.
//Dorință?//
Da, dorință! Din aia ca la stele căzătoare.
//Și ți-ai dorit ceva important , sau din nou începi cu bazaconii plictisitoare?//
Nu știu, pentru mine e important, dar nici nu știu dacă să cred în așa ceva..
//Păi și ce ți-ai dorit?//
Să văd cum e sa merg pe cer și cu mâna s-ating marea.
//Și asta cum vine?//
N-ai avea cum să-nțelegi..
//Normal că nu, întrebam din politețe. Sunt băiat, nu gândesc ca tine!//
Ca mine?
//Da, așa..//
Așa cum?
//Așa pe dos!//
Pe dos?
//Pe dos!//
Oh doamne, deja-mi pierd timpul și n-am timp s-adun de pe jos.
//De pe jos? N-ai cum s-aduni, nici nu vezi de beznă ce e!//
Beznă? Unde e beznă? E de-abia 3 după-amiază!
//La tine în suflet e întuneric mereu. Vrei s-aduni cioburile, nu?//
Cioburi? Cine a zis ceva de cioburi?
//Vai ce prostie de întrebare! Cu privirea ai spus-o chiar tu!//
Am spus-o eu?
//Da, ai spus-o.//
Nici măcar nu te-am privit ca să vezi!
//Cel puțin nu când te priveam eu, dar știu că o făceai. Tu ce crezi?//
Ce să cred?
//Crezi ca ești în stare?//
În stare de?
//Să le aduni, să le lipești și să-ți recapeți din culoare!//
Pe cine să adun?
//Cioburile.//
La naiba cu ele de cioburi, care cioburi?!
//Din tine. Fărâmițe de inimă și suflări de destine.//
De unde știi?
//Ce să știu?//
Că-s ruptă de la jumate și-am suflări înapoiate și că uneori în noapte mă întreb de vreau să fiu..
//Adică crezi că nu te știu?//
Mă știi?
//Te știu! Te-aș știi chiar de te-aș fi uitat!//
Iar îmi vorbești ca un ciudat?
//Ciudat?//
Da, ciudat!
//Deci poți sau nu?//
Să le adun?
//Nu. Să TE aduni.//
Păi ia vezi, pot?
//N-aș zice asta. Căci de când mi-a fost ruptă coasta, ai fost făurită cu forțe limitate, deci nu cred că poți să le duci toate!//
Pe toate?
//Da, tot ce-ai ținut în tine ani întregi, tot ce te-a apăsat si n-ai putut să înțelegi, tot ce-ai purtat pe umerii tăi slabi și felu-n care plângi între pereții tăi cei albi.//
Știi tu că plâng?
//Da, chiar știu.//
Ba nu, nu știi!
//Eu zic ca da, zic si c-ai gândul în furtuni. Deci dacă vrei să îmi permiți, te ajut eu să te aduni.//

05 Feb - 16:14

Id: 2561
 
497 vizualizari