Poate...

Ma simt abandonată de viață și totuși trăiesc;
am o familie care mă iubește
chiar dacă nu mi o afirmă mereu, cum ar fi firesc
am prieteni care îmi sunt alături și mă sprijină
și un suflet pereche care îmi șoptește "te iubesc".

Am de toate și parcă nu am nimic...
acum mă simt asemenea unui lucru mic, nesemnificativ.
și jur că îmi iubesc aproapele, dar ce rost are?
oricine o poate face, azi și mâine și mereu
fără să ceară schimb pe schimb la greu.

Poate nu sunt chiar așa de specială cum aș fi vrut,
poate nu voi cuceri lumea, nici măcar acel vecin Prut
poate nu voi deveni o persoană cunoscută și admirată
poate voi rămâne eu cea de acum, fără nimic și având
de toate...
având doar o speranță în loialitatea lor și zâmbetului lui;
of, pământene iubite iubește-mă ca și cum rațiunea nu-i!