Garoafă

Ninge-n infern
cu privirea ta
neaua-și caută
oasele prin văzduh
tâmplele putrezite ale copacilor
recompun cadavrele
pe care le dezmiardă bolnav
timpul.
Urmele de pași
adâncite-n gheața irisului
sărută lacrimi
pe chipul pustiu al abisului.
Sângele-naripat al nopții
modelează constelații din
pielea subțire a cerului.
Când tu muști lacom din
carnea stacojie a buzelor,
fredonez ninsori prin albul
lipsit de trup al ochilor goi.
E iarnă
și mi-e frig de noi.
mi-a rămas ancorată în piept
garoafa de sânge
care-și aleargă petalele reci
prin visele mele.