dragă oglinda mea...

ochii tăi scânteie; bună seara, fiară!

ce fioroasă ești...
și astă-seară-n oglindă-mi zăbovești?
fără tine esența lumii mi s-a scurs prin talpă.
tu o redai în lire dulci când noaptea cânți la harpă.
în seara asta și ce vie și vecinic al tău sunt, o, al tenebrelor stăpân!
la fiecare mângâiere a ghearelor tale-ți învâț dreptul păgân.
cu tine zbor în alt tărâm.
cu tine simt că descopăr sub lampa lunii istoria sângelui vărsat în Tarîm
și cu ce rost, când ziua glasul ce-ți aduce-n noapte laudă e stins,
mânjind pământul cesta sacru cu păcatul cesta scris,
refuzând ultima cale de a păși în paradis?

în trei ceasuri tu dispari și te prefaci în vis și scrum
în urma ta pe masă mai e doar un pahar de rum;

și eu rămân oniric, dorindu-mi și altcândva
să mă primești din nou în lumea ta crăpată, dragă oglinda mea!...