Adevărata poveste

Șipotul vântului bate printre pereții rari ai micuței camere ce a rămas din vechiul castel.
O ruină, cu ziduri zdrobite, zadarnic cârpite de scuturile străjerilor.
Restaurarea nu a mai venit.
Efemere emisfere nu s-au mai întâlnit niciodată.
Vântul continuă să bată nepăsător prin turnuri.
S-a răvășit și poarta de atâta amar de vreme.
Deși a devenit inexistentă, crezi oare că vei mai putea pătrunde în adâncuri?
Un zid infinit de disperare blochează accesul printre zidurile vechii cetăți.
Fiecare colț , cărămidă cu căramidă, zace înecat în praf sub liane de spini, forțat să moară strangulat din proprie erezie.
Scufundat în noaptea timpurilor, într-un ocean de singurătate, vegetează spre dezintegrare.
El se află într-o sticlă alături de un vaporaș, într-o vitrină veche, și aceasta uitată de timp.
Dacă vei vrea vreodată să îl vizitezi, vino la casa batrânului ce este de o seamă cu timpul.
Dacă vei privi pe fundul sticlei , cu grijă să nu destrami ce a mai rămas din zidurile castelului, vei putea zări o etichetă pe care scrie că ,defapt adevărata epavă este sufletul.
Iar atunci când vei realiza că acest tablou reprezentat printr-un eden al pasionaților de arheologie , nu este nimic altceva decât povestea noastră, și îmi vei auzi ecoul strigătelor ce te-au chemat cu disperare până când temeliile castelului au cedat și m-au îngropat sub ruine, atunci vei înțelege , sper, dar va fi târziu.
Prea târziu atunci, însă acum e momentul.