Post-Mortem

Soldatul ascultă vuietul aspru al vântului
Simte plăpând chemarea sumbră a pământului
O rază de soare se înalță-n depărtare
Însă soarta îi râde în fața cu stupoare

Un gol imens i se așterne pe gene
Flacăra vieții începe a geme
Se stinge ușor, lipsită de viață
Toate emoțiile i se pierd în ceață

Pământul rece îi devine cavou
Gloanțele se metamorfozează într-un sumbru ecou
Privirea-i lipsită de emoția de ieri
Toate visurile se îndreaptă spre tărâmul de nicăieri

Porțile raiului se deschid încet
El pășește calculat și lent
Deasupra pietrei de mormânt nori negrii și suspine
Șoaptele viilor plutesc peste tine

Timpul trece peste piatra de mormânt
Petalele florilor se pierd în vânt
O siluetă plăpândă trece pe acolo mereu
Așteptând poate un răspuns de la Dumnezeu