în general elevilor le este greu să găsească o carte care să le placă sau să înțeleagă niște versuri
eram prieteni care se sărută numai eu aveam sentimente pentru el și totuși i-am citit caietul intim doar pe jumătate
versurile lui m-au crispat foarte mult și am realizat că sunt o combinație de sensibilități complet opuse și ascunse de-ale mele
altfel spus sentimentele mele ar putea avea un copil împreună și versurile lui ar însemna încă un copil adoptat ca o familie susținută de coaliție
într-un salon din orașul meu hepatita c este descoperită iar o colegă depune jurământul doctoral cu o reverență în fața profesorilor încă de pe acum
barierele evoluției se ridică în favoarea elevilor din alte școli și colega mea eroină este exmatriculată pentru vorbe fără fapte și priponirea unei vaci pe terenul sintetic
nu mă pot băga peste relația a doi oameni interiori mie dar pot vizualiza involuția lor chiar dacă mă autodistrug fără să bag de seamă că în mine car o sută de inspectori conflictuali cu aproximativ un dinte sau zero fiecare |