//DigitalBath//

sunt actorul scenei mele
scenă grea, scenă rece, scenă inexistentă,
omorâtă de valorile ei
abuzată, epuizată, părăsită.
reprezentanți zero,
părăsind sala după primele 5 minute,
aventurându-se în vid
unde ajung toți cei cu un viitor,
adică în domeniul informaticii.

joc la fel de bine
ca analgezicele luate
de cei care trebuie să suporte durerea acută
provocată de discursurile parlamentarilor români,
și eu credeam că să fii amputat e o provocare.
lumea îmi zice că am monologuri bune
și mă bucur, într-un fel,
vorbesc cu personalitățile mele multiple destul de des
asta chiar provoacă confuzie pentru spectatori.

scena te poate duce în destule locuri
acasă, la spital, în mormant, poate pe Broadway,
o poți părăsi oricând vrei,
însă eu rămăn aici.
frica mă ține de mână
vidul se deschide
mă așteaptă,
frica de el îl hrănește
actorii sunt preferații lui
speranțele și creativitatea îi hrănesc sistemul,
creează coduri noi
să nu îi dea omenirea unlock la ultimul achievement
”viață terminată:press click for a new one”

nu vreau să devin informatician
sclavul unui calcul cu perioadă,
deși trebuie să recunosc
scena mea e de fapt un voal al imaginației.
patul de spital mă înghite
doctorul părăsește sala
pacient decedat, 24 Ianuarie 2020.

cred că mi-am greșit vocația.