green blues

când nu mai ai ce să fii
ajungi să trăiești cine ești de fapt.
când îți seacă buzunarul și nu mai
ai cu ce să te amețești
dai play la the smiths și-ți amintești
ce (nu ar trebui să) simți
când ți se descarcă bateria telefonului
și camping-ul de lângă lac e gol
te târăști în cortul verde și te rogi
să îngropi în somn
tot ce n-ai îngropat în băutură

adormi în pantaloni largi
cu părul înfășurat în jurul gâtului
ca niște degete lacome
sub cerul verde din sintetic
și nu mai știi nimic

totul e o ceață și apoi zile
în care te încolăceai în jurul tuturor cântecelor
triste
e rememorarea în fața trupei preferate
a mâinilor și buzelor și șoaptelor
și-apoi uitare
totul devine nimic și-apoi
se spânzură din nou de amintiri
în care te scufunzi fără să știi să înoți

cauți în somn
pământul de sub tine
oh, mama, i can feel the soil
falling over my head

când apusul coboară peste cortul verde
nu mai știi dacă de gât ți s-au lipit
alge sau șuvițe șatene sau
mâini palide
te-ai înecat în ceea ce voiai să îngropi

când ești deja prea trează ca să nu simți
singurătatea
îți tragi tenișii în picioare
îți scoți ultimii bani din sutien
- probabil vin -
deja știi că nu mai poți uita nu mai poți îngropa
nimic
o să scufunzi la rândul tău
o să îneci
totul