Cerul și marea

Căutând în neant un gram de păcat,
Rătăcind în demiurg, o stea s-a arătat.
Zâmbind mișelește în granița din amurg
Iubind cerul, marea-i ca un dramaturg.

Scriind poezii către un albastru infinit,
Arătând dragostea unui crin înflorit,
Așteptând un răspuns, un semn, un îndemn,
Cântând melodia unui moment solemn.

Murind, cerul își pierde savoarea,
Plângând, marea se-neacă-n amar.
Știind că stele-și vor arăta onoarea
Strigând către lună, simțind un coșmar.