Purgatoriu

Mi se usucă pielea în timp ce
aud
Șoptite urletele
îndurerate.
Ochii mi se obișnuiesc cu griul ceții
permițându-mi să văd
lanțurile prinse de
Neoameni.
Eu nu mă pot mișca.
Doar las vaietele
să mă inunde
Și țip.
Avem de ispășit.

Mă doare,
Dar nu știu ce.
Mă doare durerea lor.
Mă doare singurătatea.
Mă sfâșie gândul că puteam
trece pe aici
De mână cu cineva,
Că aș fi putut lua pe unul din nefericiți
de mână
Dar nu pot.
Mi se revarsă adânc în simțiri
un chip apărut de nicăieri,
parcă din ale mele închipuiri,
Un om ce îmi încălzește obrajii
înghețați de uscăciune
cu mâinile moi, aproape fluide
Și apoi dispare.
Iar pedeapsa îmi devine așteptare.