mi-am zis că o să uit
până se lasă noaptea
de asta nu mă uit la filme horror
îmi imaginez durerea în mod fizic
pe cât posibil poate simula gândirea
astfel îmi aduc aminte de nopțile
în care făceam SESHuri pe terasă
apoi adormeam întinși pe scaune
uneori treceau câte 4 dube
3 mcv-uri și 2 loganuri
de obicei doar aurolaci
mai puțin pierduți decât noi
noi nu observam diferența
nouă nu ne păsa
lumea mergea la 7 dimineața la muncă
cei de la poștă se uitau la noi
ca la avioanele prăbușite
de pe un câmp de floarea-soarelui
câmpul în care visam oameni împușcați și tranșați
mame legănând cârpe
copii cu membre lipsă
predându-se la vederea
unui aparat foto
japonezi smulși de valuri
chinezi spânzurați de garduri electrice
vietnamezi scalpați în tufișuri
brazilieni decapitați în junglă
americani ciuruiți la festivaluri de muzică
mexicani înjunghiați prin deșert
de cel puțin 27 de ori
cine mai ține evidența după un punct
mai presus de toate (zice presa)
turnul eiffel căzând în sena
pentagonul găurit de obuze
zidul chinezesc în prăbușire
veneția inundată brazilia australia
notre-dame arzând simultan
(donațiile confirmă)
(legendele urbane spun că) observi mai bine
cu colțul ochiului lucrurile din întuneric
(biologia confirmă)
și am zis că o să uit de toate astea
până se lasă din nou
noaptea |