you know me too well

mi-am ras unghiile la cât am săpat cu ele
în pieptul tău, ca să ies să respir
și altceva în afară de aburul
pe care sufletul tău îl făcea
ori de câte ori scuipam pe el
atât de tare clocotea
de trufie și dorință de a mă opri
să vorbesc în zadar despre
cum aș reuși să trăiesc
cu adevărat
cum că nu aș mai vedea
că lumea colcăie de idealuri tâmpești
cum că astăzi copiii au uitat
de alergatul în picioarele goale
cu buricele degetelor strivite
atât de tare încât o să ajungă
antreprenori cu degete strâmbe
ecranul ăla le bronzează creierul
și e la modă
cum că animalele nu mai sunt
de multă vreme animale
oamenii ar fi în stare
să se mănânce între ei
să se sfâșie cu atâta ușurință
înfingându-și colții chiar
în moliciunea gâtului celuilalt
mârâind din când în când
cu o privire pierdută
în sângele care se scurge pe jos
dar încă suntem oameni
căci gândim rațional, nu?
apucă-te și linge sângele de pe jos
e lipsă de respect
te-a învățat bine mama ta
atunci cand îți vărsai laptele cu cacao
doar pentru că voiai cafea ca oamenii mari
știi ce ai de făcut, nu mă face să repet
și te lăsai în genunchi
și lingeai și ultima picătură
cum că tu nu știi să gândești rațional
și crezi că totul ți se cuvine
uită-te în jur și o să vezi
oameni ca și tine, cu câte cineva în piept
uită-te la ei, au piepturi însângerate
sângele se prelinge pe cămășile lor albe
poartă la gât cravate cât mai late
ca să ascundă asta
fiind lângă sufletul tău
monologul meu va fi și mai insuportabil
(ce poți să faci atunci când nu poți scăpa de propria-ți persoană?)