ai știut să mergi în viața asta?

ții minte când ai început să mergi
prin casă unde ai tăi te priveau
ca pe un circar pe monociclul său
puțin dezechilibrat? acum știi să mergi,
pășești ușor să nu scârțâie podeaua
când toată casa doarme,
ai învățat singur, pașii lasă urme
pe covorul de la intrarea fiecărei inimi
și de la ieșirea care nu duce la cuvinte
pline de ură; urmele nu se șterg,
nu se spală nici cu detergent,
nici cu cel mai tare alcool,
de parcă a avut grijă cineva
să le lipească cu cel mai bun superglue
care ți-a prins degetele între ele,
dar poți face artă și fără mâini.