M-am născut din valuri reci

M-am născut din valuri reci

În învolburarea lor
Ce-mi apasă un dor voios,
Un amor pierdut, uitat.
Îmi șuiera fantasme vechi
Și-mi șoptea povești cu prinți;
Mi-am zărit singurătatea:
Îmi ștergea zâmbind suspine,
Mă încătușa în ale tunetelor voci.

M-am pictat. M-am deslușit
Mi-am creat ziduri înalte
În albastrul infinit,
Am privit în depărtare:
Orizontul pustiit ce mi se lipea de piept.
Strigătele mele se întipăresc acum
De ale spume valuri vii,
Îmi ștergeau prea dur, prea crunt
Fiecare amintire, fiecare ideal
Și-mi lăsa imprimat pe suflet
Tăbăcit de cicatrici, de gropi prea adânci.

Se scurg în a apei puritate
Rămânând doar gânduri sumbre
Și o angoasă mascată-n surâs,
Încuiată înăuntrul falselor priviri;
Și zbiera și se lupta
Doar să vadă, să atingă
Libertatea învăluită în miile de pecete.

Demonii ce-mi desprindeau
Fiecare părticică de iubire, de extaz
Atingând cu patima unui dor nebun.
Lasă in urmă cunoscutul jovial
Și-mi plângea cu ale lacrimi
Sângerând pașii speriați, urmele-mi decapitate
Ca o ghiara ce-mi tăia
Aerul furtunii grele,
Trecuturi mult prea ostile.

Iară marea le îngropase
În nisipul ce vărsa
Cioburi necăjite tare
De amarul ce-mi era,
Ce-mi simțea, ce-mi arăta,
Deformându-mi asfințitul
Si evadând din lagărele solitudinii,
Mă lăsa privind în zori.

O furtuna mistică
Îmi zguduie retina
Ce grava firav un șir,
Risipind perle desprinse
Din a tumultului cer.
Scria frăgezimea lor
Pe paginile timpurii
În sufletul-mi tocit de spaime,
Prea săpat, scindat si frânt.
Tremurând ce mă implora
Să mai vindec, să mai sper
Să alin fiecare rană, fiecare crăpătură
Cu blândețe și iubire.