Autor anonim

Sunt o operă de artă, a tuturor și-a nimănui,
Dezbrăcată și de șoapte, îmbrăcată și de vânt,
Ce-aleargă ușor mânjind cu ploaie și mireasmă de gutui
Pajiștea ce crește-n mine și-i zidită prin cuvânt.

Eu mă caut, doar mă pierd, sunt aici pe iarba moale
Așezată-ntre lumină, umbră și-o amară întrebare,
Ce mă-nvăluie ca un șarpe, amețit de prada bună
Sâsâindu-mă locvace, contemplând la semilună.

Așa c-alerg și fug și-ajung târziu la marea caldă,
Ce mă-mbie cu al ei aer umed și sculptat în dune sure,
Și cobor să-mi schițez chipul în nisip, pe malul mării,
Dar mareea-mi înghite sinele, căzând pradă remușcării...

Cine sunt și cine-am fost, tot eu sunt, dar ce sunt eu?
Iar mă sparg și mă găsesc, iar mă pierd și mă lipesc
Fug de mine să mă caut, doar mă-ntreb să nu-mi răspund
De-s o operă de artă, a tuturor și a nimănui...