păpușa

am înțepat două ace în carnea de bumbac scrijelit
doar ca să acopăr măduva de oase strânse și diforme.
arată ordinar; o păpușă cu dinții săpând materialul de buze goale,
cu gât răsucit și ochi ruginiți, de sânge.
o îmbrățișează mâini de copii cu tendoane reci,
cu încheieturi scheletice
și adulți cu gheare lungi de metal, căutand înăuntru
un suflet uitat. păpușa râde, ca focul unei mitraliere;
surâs ascuțit și slab ca forța unui cuțit înfipt în lemn de stejar;
suspin sacadat ca bătrânul care soarbe ultima
picătură de viață. diferența e impasibilă,
ca execuția de război, când glonțul divizei și al dușmanului
diferă doar prin calibru și calitate.
acele ies din țesături, se înfundă, se rup;
se joacă mecanic ca limbile ceasului.
fiecare os vechi se sfărmă pentru a avea loc altul,
prins și sugrumat în îmbrățișarea rece de păpușă.
sufletele oamenilor joacă permanent într-un cerc de melancolie și tristețe.