de pe vremea când vorbeam doar folosind cuvinte

mă uitam doar la vena de pe gâtul tău
umflată
vedeam doar tricoul pătat de înghețată
tricoul ăla pe care îl spălasem de atâtea ori
atunci eram fericiți.

am închis ochii amintindu-mi...

țipai și credeai că nu te aud
oh, te auzeam. te înțelegeam.
dar nu puteam să zic nimic.

bubuiau toate în urechile mele- urlau pereții și podeaua
răspunde reacționează răspunde reacționează
îmi strigau.
undeva știam că va trebui să fac asta
va trebui să fac contact cu realitatea.
era game over pentru noi.

,,dacă vrei să rămân spune-mi cine sunt eu pentru tine în trei cuvinte"

încă mai răsună în mintea mea ce ai zis atunci
chiar dacă vedeam o succesiune de culori în fața ochilor cu pleoapele închise și copilul de deasupra noastră plângea.
negru gri galben roșu negru negru negru
abis.

nu ți-am spus nimic. iar atunci când m-am uitat la tine din nou
am ignorat vena de pe gâtul tău
am ignorat tricoul tău
am făcut abstracție de tine căci tu nu mai existai atunci, erau doar ochii tăi, separați de tot ceea ce reprezentai.

iar în momentul ăla nu am avut ce să-ți spun. cum puteam să descriu ce...?

nici ușa trântită nu am auzit-o, ci doar ecourile vorbelor tale de mai devreme
devenite șoapte reverberând în camerele minții mele.

am crezut că am pierdut atunci.
dar de fapt eu eram cea care câștigase.

și mai târziu am înțeles că există și alte jocuri...