corvus monedula

câte nu s-au întâmplat de atunci, din ziua în care încă purtam codițe
bunicul în tramvai făcând eforturi din ce în ce mai mari să mă audă
bunica gesticulând în aer și
vocile care saltă

Îmi amintesc de un miros care mă face să transpir
câteva stăncuțe aproape de alt anotimp ciugulesc dintr-un cuib de viespi înghețat
dar viespile nu mor după ce înțeapă ele îți pot oferi
ciuruiala veșnică


Ce ne pasă nouă
că o pereche de mâini cu unghii roase nu poate ieși în lume fără mănuși
/peste reflexele astea de apărare vor bate cuie/


acum e iarnă
degetele au tot felul de dimensiuni
tu iei tot felul de forme în timp ce duminica
cea mai aglomerată stație de tramvai e pustie
un șofer e un pieton civilizat care nu
calcă zebra când e galben și nici nu acceptă claxoane
la mai puțin de 25 m distanță

haide, Veronica, treci peste ziua asta proastă pentru că atâtea altele
construiește-ți măcar un glob de intimitate imun
unde să te înconjuri de stăncuțe moarte
învață să te cuibărești trăgând fermoarul balonului de spumă
tăvălindu-te
ascultând de corvus monedula de șoaptele ei arhetipale
o vei însoți pe construcții coșuri ornamentații crăpături de zid clopotnițe oriunde îți va cere
tu vei face întocmai


dar câte nu s-au întâmplat de atunci,
de când la masa de seară
fericirea traversa încăperea cu viteza unui proiectil
și eu voiam doar să mă ascund să plâng puțin
sub masă
aș fi împletit buchețele m-aș fi lăsat lovită peste ceafă
cu vârfuri de stiletto
le-aș fi luat în gură la o adică


să mă transform într-un picior de masă
să rămân un picior de masă