averse imaginare
nu întâmpin recesiunea cu un realism țignit, doar
mă izmenesc la golul din minte, burtă și buzunare prin nepăsare/
stau pe fotoliul din sufragerie și aprofundez decesul cățelușei mele Dina, moartă din 98
când eram mică, încă mă speria sfârșitul lumii din 2000 și credeam că sufletele animalelor merg în Rai/
în clasa a șaptea, profu’ de religie mi-a împușcat mortal iluzia/ a zis că sufletele animalelor mor odată cu
trupurile lor/ ce știe el?/ sunt sigură că Dina aleargă acum prin raiul câinesc, departe de hingheri, pureci și căpușe care să o supună unor donații de sânge fictive alături de Laika și Picioruș Mic/ dinozaur ierbivor dinpărut din Jurassic period/ care astăzi beneficiază de cetățenie imaginară în lobul occipital al creierului meu.
mă întreb, azi dacă ar exista gâturi lungi ca Picioruș Mic, ar ajunge la vârful cireșului din grădina bunicii?/ ar mânca podoabele comestibile, bronzate în soarele necontaminat cu e-uri, natur, la care mă uit eu când se coc, inimă de porumbel, seria a doua.
cu siguranță mâinii mele îi e lehamite să mai scrie și acasă după șase ore de școală, de aia acum muzgălește anemic litere de dragul presupusei creații literare pe care o citește doar FanClubul de sinapse dintre gândurile mele ca să lege amintiri/ raiul ei e o lume fără pixuri care să nu o pună să mai scrie/ raiul meu e o lume fără mâini care să nu mă pună să mai muncesc/ mi-am promis că am să-mi pensionez mâinile pe caz de boală după ce mă ajută să aflu ce s-a întâmplt cu Dina, între timp încerc să-mi aduc aminte unde a îngropat-o tata, vreau doar să o întreb dacă e adevărat ce mi-a spus profu’ de religie, sunt deja de trei ore cu mâinile în pământ săpând/ dacă n-a murit, dacă acum e în Hawai, alături de dogul german la care mustăcea de atâtea ori sau eu iar am evadat din azilul în care nu îmi era permis să gândesc?


Premiul III la LicArt Poezie, ediția 2009