xurcilavă
Florin, băiatul de la țară,
schimbă banda de film cu multă grijă.
poate, în mintea lui, o poveste e încă vie în plastic
și nu vrea să o degradeze.
pentru noi, restul, e numai un șir de cadre
alb negru.

am renunțat să cred în însemnătatea
filmelor cu ani în urma,
când mi-am pierdut al doilea soț.
pe când problemele și amanții noștri
erau încă feriți de ochiul public,
soră-mea l-a gasit într-un cămin de studente făcând o mega orgie.
în câteva luni a intrat la zdup.

mi-a luat ani să îl iert,
dar oricum nu a contat, a fost doar
o mușamalizare a motivului real de supărare

Iar amantul meu,
un străin atât de frumos
încât oamenii își plecau capetele în fața lui
de rușine.
atât de pasionat, cu o privire răscolitoare;
cu un suflet mare și încâlcit ca ramurile banyanului,
străinul modelat din cremene(scheletul) si pâine umedă (carnea),
prietenul meu solitar.

ești numai în cadrele alb negru.
e de cel mai bun augur, iubite,
că fumul și ploaia sunt nemișcate în jurul tău,
iar păsările-și opresc zborul și privesc spre aparat.
perspectiva e mereu diferită, dar veranda, scaunul
și costumul negru sunt aceleași.
simt părul tău creț și lung pe ceafă si mă trec fiorii,
dar trebuie să înghit în sec și să nu uit
că e doar o bandă de film.
Doamne, câte lucruri de-aș putea te-aș întreba.

să telefonez internațional e scump si
cum nu ai răspuns la apelurile mele până acum,
cred că o să renunț.

Florin scapă aparatul pe jos.

06 Jan - 14:48

Id: 762
 
836 vizualizari