Din hamac

Cercetat de univers,
Judecat de Cthulu, până la ultimul vers,
Mă legăn într-un dans pervers
Cu recursivitate iminentă
Raportată la mintea-mi latentă.

M-aș legăna secole de-a rândul,
Tot același om aș fi -
Același spirit, tot eu, cu gândul,
Deși trupul mi-ar putrezi.

Priviri intense aruncate spre Lună -
N-are nimic ce să-mi spună.
Pieziș mă uit la ea, așteptând un semn,
Uitând că nu-s în epoca romantică, ci în post-modern.

Totu-i etern și primitiv aici, totul stă pe loc
Când te gândești la cele fără sens,
La cele ce n-au loc
În univers.